Gasca din copilarie se pierde cu anii. Nu mai suntem aia mici, nu mai gandim la fel. Cica ne maturizam. Fiecare o ia pe drumul lui. Dar de ce vrem sa dam uitarii ce am facut acum o vreme? De ce vrem sa trecem peste trecut ca si cum ne-ar fi rusine de ce am fost? Eram mai mici, nu gandeam ca acum, eram nebuni. Cu timpul ne schimbam. Timpul, experientele avute te fac sa gandesti altfel. Cand ai ajuns sa fi total diferit de ce ai fost, iti e rusine sa te uiti chiar si la poze. DE CE? Inainte sa ajungem la maturitate, eram adolescenti. Indragostiti, nebuni, fara minte. Va uitati cu drag la pozele voastre? Sau macar la pozele cu prietenii? Nimeni nu se uita. Nu mai avem timp sa ne uitam in urma. Suntem ocupati cu lucruri interesante. Care sunt alea? Mandria? Orgoliul? Nimic nou.

Niciodata nu te simti mai protejat decat atunci cand esti aproape de sanul celei care te-a tinut la pieptul ei si a avut grija mereu de tine. Lumea se schimba si respectul fata de cei care te-au facut omul care esti acum se pierde.

Nimeni nu vrea sa recunoasca faptul ca greseste. Toti suntem asa cum vrem. Nu ne pasa de nimeni ci doar de noi, de binele nostru. Candva cineva si-a facut timp sa aiba grija de noi. Si acel cineva acum sufera din cauza indiferentei.

Tot respectul pentru cei care isi dau silinta sa faca ceva pentru cei care l-a randul lor au facut ceva pentru ei.