Puterea de a ierta

Dupa o perioada indelungata am revenit ca sa-mi pun gandurile pe blog din nou.......

Sufar...nu e ceva nou, dar acum sufar intr-un mod mai ciudat. Ma simt ciudat, data la o parte dintr-un mediu in care nici macar nu vreau sa fac parte. Ori sunt eu un pic mai ciudata, dar chiar daca nu vreau, eu vreau.

Niciodata nu am fost omul care sa aiba ceva de spus, dar cand nici macar nu sunt intrebata ma doare. Poate vreau atentie(logic, tuturor ne place sa fim bagati in seama, sa parem importanti, chiar daca se intampla rar), dar nici eu nu stiu. Sunt un om ciudat, lipsit de incredere in puterea sa propie, in gandirea sa. Am ajuns sa-mi imaginez multe lucruri, am tot felul de romane in cap. Am inceput sa nu mai stiu ce e real si ce mi-am imaginat. Daca as avea timp si chef sa le scriu in momentul de maxima imaginatie, cred ca as avea si eu succes...cred. Dar nu am nici un chef sa stau sa scriu, mai ales ca imaginatia joaca feste doar seara, sau cand conduc, adica atunci cand nu am un calculator ca sa stau sa redactez. Si chiar daca as avea nu cred ca as face asa ceva.

Sufar ca am ramas singura intr-o lume in care nimeni nu e sincer. Am iubit, adica inca mai iubesc, pe cineva care totusi nu merita. nu stiu de ce ma supar si de ce sufar, deoarece nici macar nu a fost langa mine. 7 ani m-am chinuit sa-l fac sa ma iubeasca. Poate m-a iubit, sau a simtit ceva pentru mine, dar nu iubire. Cred ca atunci cand iubesti lasi viata sa mearga in directia dragostei, fara sa te impotrivesti si sa faci totul contra ei. Cel putin cred, deoarece in ultima vreme am inceput sa ma intreb si eu cum o fii intr-adevar sa iubesti. Deoarece ceea ce am avut eu in atatia ani nu a fost iubire. Inca mie dor de el, inca ma chinui sa-l uit, inca sper ca ma va cauta si ne vom impaca si acum va fi mai bine ca niciodata. Sti, speranta moare ultima.

Imi e dor de el.